Simo n-a dezlănțuit furia romena

Simo n-a dezlănțuit furia romena
Publicat: 03/04/2015, 17:32

Cred că sunt interzise meciurile între un boxer de categorie grea și unul de categoria pană. Cam așa arată confruntarea Serenei cu oricare altă jucătoare din lume, în caz că numărului 1 mondial îi merge jocul. Atunci când loviturile ei, de o duritate și viteză unice în tenisul feminin din toate timpurile, prind terenul, e mare lucru și dacă reușești să mai atingi mingea cu racheta din când în când.

Așa a fost în primul set. Meritul Simonei e că a stat în meci. A alergat după fiecare minge, s-a străduit să rămână conectată la joc, să nu demobilizeze în fața loviturilor de baros ale lui Williams. Și a așteptat cu încredere momentul în care campioanei mondiale n-o să-i mai intre tot.

Ceea ce s-a și întâmplat la sfârșitul setului 2, pentru că Simona a servit bine, împiedicând-o pe Serena să-i facă break. La 4-4, americanca a comis 5 greșeli, cât nu făcuse în tot setul 1, și Simona s-a dus în 6-4.

La începutul setului 3, după părerea mea, Simona a lăsat să-i scape șansa ei din această partidă. Serena nu-și revenea după pierderea setului 2, continua să greșească, o pișca frica și nu mai dădea așa de tare în minge. Dacă Simona declanșa atunci acea furia romena din setul 2 al meciului cu Flavia Pennetta, când, condusă cu 5-2, a atacat ea prima, a lovit la linie, și-a forțat adversara să greșească, putea s-o învingă pe Serena.

Nu a îndrăznit însă, a mizat în continuare pe jocul defensiv de regularitate și Serena s-a ridicat din nou în „zona” de lovituri imparabile. La 5-2 însă, când totul părea jucat, Serena are din nou o cădere și Simona se hotărăște, în sfârșit, să-și asume niște inițiative agresive.

Ultimele ghemuri au fost și cele mai frumoase, fiind singurele în care Serena și Simona s-au „întâlnit” în schimburi mai lungi și spectaculoase de contre, până atunci ele evoluând oarecum „paralel”. Simonei i-a reușit o lovitură memorabilă, rară la ea, contrascurtă cros cu reverul, cu o mână, dar câteva bombe prinse de Serena cu dreapta și un as au pus capăt meciului.

La capătul Shiny Strip, cele două mari Turnee ale Soarelui din California și Florida, Simona înregistrează un parcurs excepțional. Câștigătoare la Indian Wells, semifinalistă la Miami, învinsă doar de Serena Williams cu 7-5 în setul decisiv, Simona Halep se poate spune că este la doar un pas în spatele liderei mondiale. Și pe primul loc în inimile noastre!

P.S.

Printre aiurelile debitate în avalanșă, unul dintre zicătorii de tenis de la Dolce a plasat și un habarnism terifiant, spunând despre Serena că a rămas „catatonică” la o lovitură a Simonei!

Catatonia este o boală neuropsihică gravă, manifestată prin rigiditate musculară și stupoare mentală, asociată cu schizofrenia. Dar nu mai gravă decât ignoranța și prostia, îl informez pe respectivul zicător.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
La doar opt ani, Maria a plătit cu viaţa pentru o cratiţă. Unchiul, care i-a...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Daniela Iliescu, asemănare izbitoare cu iubita lui Cristiano Ronaldo: „Mă duci cu gândul la Georgina...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
ROMÂNIA, O FORȚĂ uriașă în Europa. Șansă fără precedent pentru ȚARA NOASTRĂ: Cu acestea se...
Tesla de Cluj, mașina electrică românească de lux. Autonomie de 300 de km şi viteză...
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
6 schimbări climatice care s-au întâmplat în Europa în urmă cu 1 milion de ani
×